MODÚR; -Ă adj., s. m. 1. Adj. (Prin sudul Transilv., Ban., Olt.; despre animale) De culoare sură (N. REV. R. VIII, nr. 6, 87, DENSUSIANU, Ț. H. 325); violet, mohorît (L. COSTIN, GR. BĂN. 139). Mńeorică Cu lîna căńită, Cu lîna modură. ARH. FOLKk. VI, 344. E cam modură la pene. ALR I 1034/865, cf. ALRM SN I h 178: 2. S. m. (Prin Transilv.; în forma modor) Modoroi (1). Cf. ȘĂINEANU, D. U. – Pl.: moduri, -e. - Și: (2) módor s. m. – Din scr. modar. Cf. bg. модър.